L-am vazut in seara asta si pot sa spun ca a fost neasteptat de bun. Necunoscand criteriile dupa care se acorda Palmes D`Ore-ul am crezut ca trebuie sa ma astept la un film plin de clisee dar cu acting ce l-ar fi salvat. M-am cam inselat. Actingul a fost extrem de bun scena mesei de ziua femeii fiind plina de un realism rar intalnit in filmele din ziua de azi. Scenariul a fost unul inedit prin simplitatea aparenta care se transforma intr-o poveste complicata si socanta in primul rand. Ca un adevarat critic ce-mi sunt am cautat pe tot parcursul filmului detalii care nu i-ar fi conferit autenticitatea actiunea petrecandu-se in Romania anilor `87, chiar inainte de Revolutie. O singura eroare grava am gasit:
Cum dom`le in anii `87 in plin comunism Gigeii sa umble linistiti pe strada cu tricouri din alea. Ma mir cum de n-au folosit unul cu “De puta madre” sau “Gigolo Italiano 69″.
Filmul contine si imagini oarecum socante pentru aceia mai slabi de inima dar si nuditate de o simplitate ce m-a uimit. Pe IMDB, aici vad ca romanul s-a plans ca nu are coloana sonora. Eu as zice ca tocmai lucrul asta face din filmele romanesti ale ultimilor ani (spre exemplu Hartia va fi albastra si Moartea domnului Lazarescu) niste filme cu mult mai bune, impactul fiind marit. Observ cu ocazia asta ca industria romaneasca de cinematografie a inceput sa produca filme chiar bune si acest lucru nu face decat sa ma bucure. Am vazut ca s-a folosit aceeasi tehnica ca si la celelalte doua filme mai sus mentionate pentru incheierea filmului: in ultimul minut nu exista dialog nici coloana sonora, doar imagine ce are efectul de a lasa in asteptare pentru ca, mai tarziu, sa mediteze pe cam toti privitorii.
Scenariul iesit din comun, lipsa coloanei sonorei, actingul extraordinar si scena de sfarsit fac din filmul asta un pas important inainte pentru industria romaneasca. Ma bucur dom`le, sincer ma bucur.
