Intr-o seara din vara asta pe cand pierdeam vremea facand ce face romanul cel mai bine, frecand menta la un bidon de vorba un stimabil pe nume Placinta imi spuse “Ba nu fi fraier si asculta Black Sabbath-The Dio Years. Ii superb ba. Inteleg ca au avut melodii misto cu Ozzy da` vocea lu` Dio asta o intrece pe a lu` Ozzy”. Si am urmat sfatul prietenului Placinta. Am lasat pentru o seara roculsatanicpletosgrohgroh ce-l ascult/am de obicei si m-am pus sa ascult albumul astora de la Black Sabbath. Ba si bine a fost ca de atunci in fiecare zi pe drum spre scoala, de la scoala, catre oras, in oras, in casa il tot ascult si nu pot sa-l las. Un adevarat tur de forta a taticilor de la Black Sabbath cu Ronnie James Dio ca vocal. O lectie data trupelor actuale dar si din acea vreme de heavy metal ca la mama lui. Melodii si rapide dar si putin mai lente, riffuri de chitara superbe, tobe ce pica exact la tanc si o voce….o voce nemaipomenita pe care nu o ajunge cea a lui Ozzy. Nu mai ascultasem de la Sabbath decat vreo 2 albume de pe la inceput dar e de ajuns sa imi fac o impresie. Albumul de fata le intrece, cred, pe toate. Pur si simplu cele 18 melodii mi-au ajuns la inima dom`le.

La o prima ascultare am fi tentati sa credem ca melodiile se aseamana intre ele prea mult cum se spune si despre melodiile celor de la Lake of Tears dar daca sunt ascultate cu atentie de cateva ori se observa ca fiecare are un mesaj aparte, un ritm doar al ei iar vocea lui Dio face o treaba de minune. O voce puternica, tipica heavy metal-ului ce parca ne mai curata urechile dupa screeaching-urile si growling-ul de la black si death metal. Ah, bun.
Deci sfatul meu pentru cei ce nu au ascultat inca Black Sabbath e sa inceapa cu acest album. De fapt sfatul acesta se indreapta spre toti mini rockerii care pentru o seara ar trebui sa-i urmeze sfatul prietenului Placinta si sa lase Cradle of Filth-ul, Linkin Park-ul si Dimmu Borgir-ul si sa asculte Black Sabbath-The Dio Years. Eu zic ca merita. O sa va schimbati perspectiva asupra rock-ului de astazi.