Aberatii miselesti, scorojite

Aprilie 23, 2007

(banii), votu` sau mustaţa

Filed under: De-ale mele, Scoala — scorojit @ 8:58 pm

Azi au venit nişte neni pe la noi prin şcoală să ne înscriem candidatura pentru Consiliul Local al Tinerilor Focşani (cu cel mai sugestiv nume, Pal-tin 😐 ). Am zis să mă bag şi eu că nu prea am ce pierde + plus că s-au înscris mai mulţi de la mine din clasă, unii fiind paraleli cu vorbitul şi exprimarea coerentă-n public, care dau o vagă senzaţie de grajd când deschid gura; dar să trecem peste. Bun, primul obstacol, unul uşor de trecut e să obţin semnăturile a 10 colegi susţinători. Deja 9 din 10 semnături am primit fără prea mult chin (bineînţeles, mulţumesc cu lacrimi în ochi şi flori şi alte alea andrei, lui marius, lui buzy, mishei, lui stan, lui horaţiu, lui cosmin, lui lucian si lui cătălin). Acum e o bună ocazie să aflu cine-mi sunt cu adevărat prieteni pe acolo, sau măcar, buni colegi. Eh…de acum până pe 7 Mai trebuie să susţin o campanie, cu steguleţe, tricouri, căciuli, păhărele cu numele meu, abţipilduri (sau cum le zice), fluturaşi, pupări de bebeluşi (într-o manieră total nepedofilică, ofc) şi speech-uri gen „Bă mă alegeţi sau vă tai/sparg”. În modul cel mai cald şi prietenesc cu putinţă, bineînţeles. Dacă mai prind vreo glumă/vorbă gen „dacă ajungi consilier, să ceri pauze mari si vacanţe la fel” voi fi nevoit să folosesc violenţa verbala (urări de bine la adresa unor persoane apropiate etc) sau fizică. Serios, a devenit prea veche şi stresantă gluma asta…cam ca aia de Paşte cu „să paşteţi fericiţi bă!”. Apropo, pentru ăştia de a 10a: ne-nţelegem cu un Tedi, o combinatie, ceva? Să facem abstracţie de ultima frază.:)

Anunțuri

3 comentarii »

  1. Băi, fii serios, acum câţiva ani am fost şi eu într-un ckt de proiect din ăsta, la mine la Botoşani, am fost ales consilier şi chiar primar al tinerilor, dar… e o porcărie!
    S-a desfiinţat după vreun an… şi nimănui nu i-a părut rău de asta. 🙂

    Comentariu de Marcus Vibius Hortulanus — Aprilie 23, 2007 @ 9:26 pm

  2. Poate o fi cum spui tu dar macar da bine ca activitate la C.V. Sper…asa ne-au pacalit.

    Comentariu de scorojit — Aprilie 23, 2007 @ 9:29 pm

  3. Toti suntem alaturi de tine!!!!!!!111112

    Comentariu de nuk — Aprilie 23, 2007 @ 9:31 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: